Site logo

Arianna Suduc

Voluntariatul în Comunitatea Noastră m-a ajutat să mă întregesc ca om. Am râs, am ajutat și am învățat infinit de multe lucruri despre alții și despre mine. Am învățat ce îmi place să fac și ce nu, am învățat că e în regulă să spun NU, dacă asta simt.

Dar cel mai important, am învățat să fiu Om cu ceilalți. Cu cei mici, cu cei mari, cu cei de seama mea. Am învățat să dau o mână de ajutor acolo unde e nevoie, fără să știe nimeni.

Dacă m-a schimbat experiența de voluntariat? Cert. Dintr-un copil râzgâiat am ajuns un aproape Adult-Responsabil-Gata-De-Viață, ceea ce cred că e cel mai relevant. Am cunoscut oameni pe care-i iubesc cu adevărat și care de multe, multe ori m-au ajutat să îmi găsesc locul acolo unde nu credeam că e loc de mine.

Voluntariatul aici a fost ca o voce în capul meu care îmi spunea ce e bine să fac, cum trebuie să fac, pe cine să ajut – era o voce în capul meu care vorbea într-una…de capul ei. Îndrumându-mă. E bucurie voluntariatul ăsta.